Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 352.000 de lei, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu - I.T.P.F. Giurgiu au descoperit, ascunse într-un autocar, peste 1.500 de parfumuri, care erau inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 21.07.2021, în jurul orei orele 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat formalităţile de intrare în ţară pentru şoferul şi pasagerii aflaţi într-un autocar care transporta persoane pe ruta Turcia – România.

În urma controlului amănunţit efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în cala autocarului mai multe colete ambalate în material de culoare neagră. Acestea conţineau peste 1.500 de parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor de mărci.

La cercetări a rezultat faptul că bunurile aparţineau unui bărbat din Tucia, în vârstă de 43 de ani, pasager al autocarului.

Produsele, în valoare de aproximativ 352.100 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.

  • Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 352.000 de lei, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe