Parfumuri și articole vestimentare contrafăcute, de peste 22.000 euro, ridicate în vederea cercetărilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat doi cetățeni turci, care au încercat să introducă ilegal în țară mai multe articole vestimentare și parfumuri, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La data de 18.03.2021, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară,  controlul specific asupra a două autocare care efectuează transport regulat de persoane între Turcia şi România.

În urma controalelor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit în calele mijloacelor de transport, printre bagaje, mai multe pungi din plastic care conţineau articole vestimentare, precum și cutii în care se aflau  parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că doi cetățeni turci, pasageri ai autocarelor, au achiziționat bunurile sus-menționate din Turcia, urmând să le valorifice pe teritoriul României.

Bunurile, în valoare de aproximativ 107.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, față de cetățenii turci, pentru săvârșirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Parfumuri și articole vestimentare  contrafăcute, de peste 22.000 euro, ridicate în vederea cercetărilor

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe