Parfumuri „de lux” descoperite în cala unui autocar, în PTF Giurgiu-Ruse

Parfumuri „de lux” descoperite în cala unui autocar, în PTF Giurgiu-Ruse

Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, cantitatea de aproximativ 500 de parfumuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 25.07.2024, în jurul orei 23:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară un autocar, ce aparține unei firme de transport persoane, condus de un cetățean turc.

Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a descoperit, în cala autocarului, cantitatea de 455 de articole de parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, ce aparțineau unui pasager, cetățean turc.

Bunurile, în valoare de peste 90.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, față de pasagerul, în vârstă de 40 de ani, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Parfumuri „de lux” descoperite în cala unui autocar, în PTF Giurgiu-Ruse

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe