Flacoane cu insecticid, în valoare de peste 200.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Călăraşi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Călăraşi, împreună cu reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, 16.800 flacoane cu insecticid, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 15.07.2021, în jurul orelor 13.00,  poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi  au efectuat,  pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetăţean turc, în vârstă de 68 de ani. Acesta transporta, conform documentelor, băutură energizantă şi insecticid, din Turcia pentru o firmă de pe teritoriul României.

Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Călăraşi pentru deschiderea mijlocului de transport. Astfel, în urma verificărilor amănunţite efectuate, autorităţile de control au constatat faptul că flacoanele de insecticid sunt inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Procedând la inventarierea acestora împreună cu reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, a rezultat cantitatea totală de 16.800 flacoane cu insecticid, care ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Bunurile, în valoare de aproximativ 201.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră la sediul S.T.P.F. Călăraşi.

În prezent, faţă de persoana în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată  pentru produse identice ori similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  •  Flacoane cu insecticid, în valoare de peste 200.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Călăraşi
  •  Flacoane cu insecticid, în valoare de peste 200.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Călăraşi

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe