Doi cetățeni străini depistați ascunși în semiremorca unui ansamblu rutier, în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, în urma controlului asupra ansamblu rutier care se deplasa pe ruta Turcia-România, doi cetăţeni străini ascunși în interiorul semiremorcii.

La data de 24.08.2023, în jurul orei 20.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 57 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier care transporta umerașe din Turcia pentru România.

La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit că șnurul asigurator al semiremorcii a fost rupt și lipit, iar în interior se aflau ascunse două persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor, cei doi bărbați au declarat verbal că sunt cetățeni de origine siriană, în vârstă de 18, respectiv 19 de ani.

Atât persoanele în cauză, șoferul, precum și mijlocul de transport au fost preluate de către  Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.

  • Doi cetățeni străini depistați ascunși în semiremorca unui ansamblu rutier, în PTF Giurgiu
  • Doi cetățeni străini depistați ascunși în semiremorca unui ansamblu rutier, în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe