Doi cetățeni afgani care intenționau să ajungă ilegal în Franța, depistați în PTF Giurgiu


Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat doi cetățeni din Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, unul ascuns pe osia unei semiremorci, iar celălalt, ascuns printre mobilă transportată într-un autocamion.

Tinerii, în vârstă de 15 respectiv 22 de ani, intenționau să ajungă în Franța și nu dețineau documente de identitate asupra lor. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 45 de ani și un cetățean turc, în vârstă de 39 de ani, care conduceau fiecare câte un autocamion.

Conform documentelor prezentate, primul şofer transporta diverse bunuri, pe ruta Turcia – România, iar celălalt transporta mobilă, destinată unei societăți din țara noastră.

În urma controalelor fizice efectuate asupra celor două autocamioane, colegii noștri au depistat ascunse două persoane de sex masculin. Unul se afla ascuns pe osia mijlocului de transport, iar celălalt era ascuns printre mobila transportată.  

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că bărbații sunt cetățeni afgani, în vârstă de 15, respectiv 22 de ani. Ambii  au declarat autorităților faptul că s-au urcat în mijloacele de transport, fără ca șoferii să aibă cunoștință despre aceste aspecte.

Tinerii în cauză nu dețineau documente de identitate asupra lor și au declarat că intenționau să ajungă în Franța.

Având în vedere aspectele constatate, conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetățeni afgani, șoferul turc și autocamionul pe care acesta îl conducea au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

  • Doi cetățeni afgani care intenționau să ajungă ilegal în Franța,  depistați în PTF Giurgiu
  • Doi cetățeni afgani care intenționau să ajungă ilegal în Franța,  depistați în PTF Giurgiu
  • Doi cetățeni afgani care intenționau să ajungă ilegal în Franța,  depistați în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe