Doi bărbați surprinși la pescuit în perioada de prohibiție de către polițiștii de frontieră

În data de 09.05.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Operațional Naval al S.T.P.F. Dolj au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii braconajului piscicol.

Astfel, în jurul orei 05.00, au fost observate două persoane de sex masculin care desfășurau activități de pescuit comercial pe un canal al fluviului Dunărea, în zona km. flv. 764.

Cu ocazia legitimării bărbaților, polițiștii de frontieră au constatat că persoanele în cauză sunt Andrei A. și Virgil P., în vârstă de 42, respectiv 35 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Dolj.

Asupra acestora au fost descoperite 2 plase de pescuit tip setcă, confecționate din ață, cu o lungime de 120 metri, pe care cei doi bărbați nu erau autorizați să le folosească, precum și cantitatea de aproximativ 25 kg pește din speciile crap și plătică.

Polițiștii de frontieră au procedat la ridicarea în vederea continuării cercetărilor a uneltelor de pescuit și a peștelui, care a fost predat unei societăți de profil în vederea valorificării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție, precum și pentru deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Doi bărbați surprinși la pescuit în perioada de prohibiție de către polițiștii de frontieră
  • Doi bărbați surprinși la pescuit în perioada de prohibiție de către polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe