Document fals descoperit de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu efectuează cercetări în privința unui cetățean sirian, care a prezentat la control un permis de ședere fals, purtând însemnele autorităților din Germania.

În data de 30.10.2025, în jurul orei 06.30, polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ, au oprit pentru control, pe DN5, un autocar care se deplasa pe direcția Bulgaria–România.

Autocarul era condus de un cetățean român și transporta 30 de pasageri. În urma verificărilor efectuate cu aplicația eDAC, polițiștii de frontieră au constatat că documentul prezentat de unul dintre pasageri, un permis de ședere care prezenta însemnele autorităților din Germania, nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total.

Cu această ocazie, pasagerul a prezentat pe telefonul personal o fotografie cu un pașaport emis de autoritățile siriene.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului sirian dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C.P.) și uz de fals (art. 323 C.P.).

Ulterior verificărilor, bărbatul a fost preluat de autoritățile de frontieră bulgare, în conformitate cu prevederile legale și conform procedurilor specifice derulate în cooperare cu partea bulgară.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și asigurarea securității frontierelor.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe