Deşeuri din sticlă oprite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul unor deșeuri din sticlă care erau destinate unei societăți comerciale din țara noastră.

În data de 24.11.2021, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 33 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 1.600 de kilograme deșeuri din sticlă, încărcate din Grecia și care aveau ca destinație o societate comercială din județul Călărași.

În urma verificărilor documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

  • Deşeuri din sticlă oprite la P.T.F. Giurgiu
  • Deşeuri din sticlă oprite la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe