Combaterea braconajului piscicol, în atenția polițiștilor de frontieră doljeni

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat în zona de competență cinci persoane care desfășurau activități de pescuit comercial pe timpul nopţii, folosind unelte de pescuit neautorizate.

În data de 16.03.2018, în jurul orei 03.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bistreţ au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă.

Cu această ocazie, în zona canalului Mălăieni, de pe raza localităţii Bistreţ, poliţiştii de frontieră au observat cinci persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa la acea oră târzie din noapte.

Poliţiştii de frontieră s-au deplasat către persoanele respective, ocazie cu care au descoperit că acestea desfăşurau activitatea de pescuit comercial, folosind  un număr de 5 unelte de pescuit interzise de lege (cârstaşe) şi aveau capturată cantitatea de aproximativ 40 kg de peşte, din specia caras.

Procedând la legitimarea şi verificarea identităţii acestora, persoanele în cauză au declarat că nu deţin niciun document de identitate asupra lor, fapt pentru care au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreţ.

În urma verificărilor specifice, s-a constatat că cele 5 persoane au vârstele cuprinse între 19 şi 40 de ani şi sunt domiciliate pe raza judeţului Dolj.

Polițiștii de frontieră au procedat la ridicarea în vederea continuării cercetărilor a uneltelor de pescuit, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Combaterea braconajului piscicol, în atenția polițiștilor de frontieră doljeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe