Cetățean turc cu document bulgăresc, depistat la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat un cetățean turc care a încercat să intre în ţară cu o carte de identitate bulgărească aparținând altei persoane.

În data de 22.11.2017, în jurul orei 00.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate eliberată de autoritățile bulgare.

Procedând la verificarea documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana prezentă la control nu este aceeași cu cea din fotografia cărții de identitate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul turc K. I., în vârstă de 32de ani.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul de identitate din Bulgaria, în schimbul sumei de 300 euro şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Austria pentru a se angaja, dar nu deţinea un document de călătorie care să îi permită trecerea frontierei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar aceasta a fost preluată de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe