Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în trafic un autovehicul condus de un cetățean român care nu deţinea permis de conducere.
În data de 15.07.2025, în jurul orei 21:30, o patrulă din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorului Poliției de Frontieră Corabia aflată în exercitarea atribuțiilor pe raza localității Izbiceni, a oprit pentru control un autovehciul condus de un cetățean român, în vârstă de 26 de ani. Conducătorul auto nu a putut prezenta niciun document de identitate în momentul în care i-au fost solicitate actele.
Astfel, în urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, faptă prevăzută de art. 335, alin. 1 din Codul Penal.