Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un cetățean marocan care a încercat să se sustragă controlului de frontieră și să intre ilegal în România.
În data de 01.08.2023, în jurul orei 14.45, în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, o echipă formată din polițiști de frontieră a identificat o persoană de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Bărbatul nu a putut prezenta documente de identitate, motiv pentru care a fost condus la sediul P.T.F. Calafat.
La verificări, persoana a declarat că este cetățean marocan, are 26 de ani și a călătorit din Bulgaria până în apropiere de PTF Calafat pe șasiul unui autocamion şi a încercat să evite controlul din punctul de frontieră escaladând gardul perimetral.
Având în vedere aspectele constatate, bărbatul a fost preluat de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.