Cetățean iranian, cu document de călătorie portughez fals, depistat la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean iranian, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosindu-se de o carte de identitate portugheză falsă, cu scopul de a ajunge în Germania

În data de 28.01.2020, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, călătorind ca pasager într-un autocar aparținând unei firme de transport internațional ce efectua curse regulate pe ruta Sofia - București, o persoană care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate purtând însemnele autorităților portugheze.

În urma verificării documentului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana este un cetățean iranian în vârstă de 28 de ani. Acesta a declarat că a procurat documentele din Bulgaria, de la un conațional și a recurs la această metodă deoarece intenţiona să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, aceasta a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun, iar firma de transport a fost sancționată contravențional, în conformitate cu OUG 194/2002 cu modificările și completările ulterioare, pentru „aducerea în România de către companiile de transport a străinilor cu documente sau vize false ori falsificate”.

  • Cetățean iranian, cu document de călătorie portughez fals, depistat la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe