Cetățean bulgar căutat de autorităţi, depistat la P.T.F. Giurgiu cu document de călătorie fals

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean bulgar, căutat de autorităţile din Germania, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind o carte de identitate bulgărească falsă, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

În data de 12.10.2020, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 35 de ani. Acesta călătorea cu un autoturism condus de un conaţional.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat o carte de identitate cu însemnele autorităților bulgare.

Cu ocazia verificării documentului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au mai constatat faptul că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile din Germania, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de fraude informatice.

Acesta a declarat că a procurat documentul fals de la un conațional și a recurs la această metodă întrucât cunoştea faptul că se află în atenţia autorităţilor şi intenţiona să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor, iar conform Protocolului comun româno-bulgar, șoferul, persoana și mijlocul de transport au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.

  • Cetățean bulgar căutat de autorităţi, depistat la P.T.F. Giurgiu cu document de călătorie fals

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe