Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean afgan care intenţiona să treacă ilegal frontiera, ascuns într-un ansamblu rutier, cu scopul de a ajunge în Germania.
În ziua de 10.05.2022, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean turc, care conducea un ansamblu rutier. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse textile din Turcia pentru România.
În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au observat faptul că prelata semiremorcii este tăiată, iar în interiorul acesteia au descoperit ascunsă, o persoană de sex masculin. La cercetări, polițiștii au stabilit că persoana în cauză, este cetățean afgan în vârsta de 19 ani.
Tânărul nu deținea documente de identitate asupra sa și a declarat că s-a urcat în semiremorca mijlocului de transport, într-o parcare din Bulgaria fără știrea șoferului, cu scopul de a ajunge ilegal în Germania.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățeanul afgan, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.