Ceasuri, articole textile, de încălţăminte și marochinărie, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 400 produse susceptibile a fi contrafăcute pe care patru bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară.

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit, în trei autocare și într-un autoturism, în compartimentelor destinate bagajelor, cantitatea totală de 415 ceasuri, articole textile, de încălţăminte şi marochinărie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni români și un cetățean din R. Moldova, cu vârste cuprinse între 31 și 38 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 215.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Ceasuri, articole textile, de încălţăminte și marochinărie, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră giurgiuveni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe