Carte de identitate bulgărească falsă, descoperită la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu - I.T.P.F. Giurgiu au descoperit la controlul de frontieră o carte de identitate bulgărească falsă pe care un cetățean turc intenționa să o folosească pentru a ajunge în Germania.

În data de 24.01.2019, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, cetățeanul turc. U.F., în vârstă de 24 de ani, însoţit, pe scaunul din dreapta, de cetățeanul bulgar S.T., în vârstă de 22 de ani.

Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat faptul că cetățeanul turc nu îndeplinea condițiile de intrare pe teritoriul României, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, a fost descoperită, ascunsă pe corpul cetățeanului bulgar, o carte de identitate bulgărească în care era aplicată fotografia cetățeanului turc, document care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Pe timpul cercetărilor, cetățeanul turc a declarat că a plătit suma de 1.600 euro pentru cartea de identitate falsă și intenţiona să o folosească la control pe frontiera de vest. De asemenea, acesta a mai declarat că i-a plătit suma de 1.500 euro cetățeanului bulgar pentru a-l ajuta să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele și documentele au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe