Bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi tutun peste limita legală, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.000 articole de vestimentație şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, precum și 32 kg produse din tutun peste limita legală admisă, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 04.10.2020, la ora 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român V.G., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autocamion marca VOLVO, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pâsla din Turcia pentru România.

Cu ocazia controlului efectuat în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, cantitatea totală de 270 articole de vestimentație şi 1.836 parfumuri inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 32 kg tutun vrac şi pentru narghilea, peste limita legală admisă.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă sau la valoarea pieţei, se ridică la suma totală de 547.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998 și ,,deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal pe teritoriul României a produselor accizabile,, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. h din Legea 227/2015, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi tutun peste limita legală, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe