Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a cinci mijloace de transport, peste 1000 de bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
În data de 18.10.2024, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în țară, cinci cetăţeni turci, care se aflau la volanul unor autocare înmatriculate în Turcia.
Cu ocazia efectuării controlului mijloacelor de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a descoperit, în cala autocarelor, ascunse în bagaje, 1068 de bunuri, constând în articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, estimate la o valoare de 394.700 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost întocmite 5 lucrări penale, iar în prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.