Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 370.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Giurgiu

Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a patru mijloace de transport, peste 2.500 de bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În perioada 01.06.2024-02.06.2024, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în țară, patru cetăţeni turci, trei dintre aceştia se aflau la volanul unor autocare înmatriculate în Turcia, iar unul conducea un autocar înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului mijloacelor de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a descoperit, în cala autocarelor, ascunse în bagaje, 2.594 de bunuri, constând în articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumerie, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ  372.350  lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 370.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe