Bunuri în valoare de peste 140.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în calele a două autocare, peste 1.100 articole textile şi încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de  20.01.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.

Astfel, au fost selectate pentru control mai multe autocare aparținând unor firme de transport internațional.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra a două mijloace de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele acestora, cantitatea totală de 1.119 articole textile şi încălţăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci, cu vârste de 55, respectiv 43 de ani, şoferi ai  mijloacelor de transport internaţional. Persoanele în cauză au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazare din  Turcia, cu scopul de a le comercializa și nu dețin documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 141.630 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată, iar persoanelor li s-a permis continuarea călătoriei, fiind cercetate în stare de libertate.

  • Bunuri în valoare de peste 140.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu
  • Bunuri în valoare de peste 140.000 lei susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe