Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în cala unui autocar, peste 500 articole de încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.
În data de 01.02.2018, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.
Astfel, au fost selectate pentru control mai multe autocare aparținând unor firme de transport internațional.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra unui mijloc de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala acestuia, cantitatea totală de 537 articole de încălţăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, s-a stabilit că posesorul bunurilor este cetățeanul turc K.M, în vârstă de 49 de ani, şofer al mijlocului de transport internaţional. Persoana în cauză a declarat că a cumpărat bunurile din diverse bazaruri din Turcia, cu scopul de a le comercializa și nu deține documente de proveniență pentru acestea.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 107.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată, iar persoanei i s-a permis continuarea călătoriei, fiind cercetată în stare de libertate.