Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 80.000 lei, descoperite în P.T.F Giurgiu

Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de un cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Persoana în cauză achiziționase din Turcia peste 300 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

La data de 03.06.2022, în jurul orei 02.15, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în cala unui autocar, printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră, dar și cutii din carton, care conțineau 302 parfumuri și 50 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 48 ani, pasager al autocarului.

Bunurile sus-menționate, în valoare de 83.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.

  • Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 80.000 lei, descoperite în P.T.F Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe