Bunuri contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 200.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, diverse bunuri care purtau însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În ultimele 24 ore, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit, în cala unui autocar ce aparține unei firme de transport persoane, mai multe colete voluminoase ce conțineau cantitatea totală de 461 de bunuri constând în articole vestimentare, articole de parfumerieși încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unui cetățean turc, în vârstă de 43 de ani. Persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate.

Bunurile, în valoare totală estimată de 200.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Bunuri contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 200.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe