Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt au descoperit persoane care pescuiau în perioada de prohibiție folosind unelte de pescuit interzise.
În data de 19.04.2019, lucratorii Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt, în cooperare cu un lucrător ANPA, au desfăşurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe râul Olt, în zona localității Băbiciu-barajul Frunzaru.
Cu această ocazie, au fost depistate trei persoane care braconau în perioada de prohibiție. Lucrătorii noştri le-au confiscat instrumentele celor trei şi au stabilit că acestea însumau 1.131 metri plase de pescuit, cantitatea de 40 kg pește, o barcă pneumatică plus alte unelte de pescuit interzise.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal cu trei infracțiuni și trei persoane și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de ”pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală cât și pentru producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament”, fapte prevăzute și pedepsite de art.64,litera a,b și k din OUG 23/2008 cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.