Bărbat urmărit internaţional, depistat la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din Italia, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. 

În data de 05.10.2020, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat la controlul de frontieră, cetăţeanul român P.T., în vârstă de 28 de ani.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Italia, un mandat european de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii contra patrimoniului, având de executat 5 ani de închisoare.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu - Serviciul Investigații Criminale, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

 

 

  • Bărbat urmărit internaţional, depistat la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe