Bărbat cu documentul altei persoane, depistat la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu au depistat o persoană de sex masculin care a încercat să intre în ţară cu un pașaport eliberat de autoritățile turce, aparținând altei persoane.

În data de 24.10.2017, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport emis de autoritățile turce, în care era aplicată o viză valabilă.

Procedând la verificarea documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana prezentă la control nu este una și aceeași cu cea din fotografia pașaportului, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul turc Kiraz H., în vârstă de 31 de ani. Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut paşaportul de la vărul său şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în România pentru a se angaja, dar nu deţinea un document de călătorie care să îi permită trecerea frontierei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar aceasta a fost preluată de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe