Bărbat ascuns în patul din cabina unui autocamion, depistat de polițiștii de frontieră doljeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat, în urma controlului de frontieră efectuat asupra unui autocamion condus de un cetățean turc, un sirian în vârstă de 34 de ani, ascuns în patul din cabina mijlocului de transport.

La data de 18.10.2023, în jurul orei 05.00, patrula planificată să execute supravegherea în zona perimetrală a Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, a procedat la verificarea autocamioanelor aflate în coloană, după ieșirea de pe Podul Calafat-Vidin. Cu această ocazie, polițiștii de frontiera au efectuat controlul asupra unui autocamion înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, în vârstă de 28 ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au depistat un bărbat ascuns în patul din cabina autocamionului.

În urma verificărilor nu au fost decoperite documente asupra bărbatului care să îi ateste identitatea, acesta declarând că este cetățean sirian, în vârstă de 34 de ani.

Atât persoana în cauză, autocamionul, cât și șoferul turc au fost preluați de către  reprezentanții Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Totodată, față de șofer, a fost dispusă măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

  • Bărbat ascuns în patul din cabina unui autocamion,  depistat de polițiștii de frontieră doljeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe