Autovehicule în valoare de 50.000 de lei, căutate de autorităţile din Polonia și Belgia, depistate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Giurgiu au depistat două autovehicule, în valoare totală de 50.000 de lei, căutate pentru confiscare de autorităţile poloneze și belgiene.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră doi cetățeni bulgari, A.I.N. și V.P.I, în vârstă de 21 și 35 de ani, la volanul unui autovehicul  marca Toyota Auris, înmatriculat în Belgia, respectiv marca Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculele figurează în bazele de date ca fiind ”bun căutat pentru confiscare” și “bun căutat pentru folosire ca probe  în cadrul procedurilor penale”, alerte introduse de autorităţile din Belgia, respectiv Polonia.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul bulgar V.P.I a declarat că a adus mașina pe platforma din Polonia, la rugămintea unui prieten și nu știa că aceasta este căutată de autorități. De asemenea, A.I.N. a declarat că a luat mașina la schimb din Belgia și nu cunoștea faptul că este căutată de autoritățile belgiene.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculele, în valoare totală de 50.000 de lei, au fost indisponibilizate la sediul S.T.P.F. Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.

  • Autovehicule în valoare de 50.000 de lei, căutate de autorităţile din Polonia și Belgia, depistate la P.T.F. Giurgiu
  • Autovehicule în valoare de 50.000 de lei, căutate de autorităţile din Polonia și Belgia, depistate la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe