Autoturism neînmatriculat, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat un cetăţean elvețian  care conducea un  autoturism, marca Mercedes, neînmatriculat.

În data de 25.09.2019, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu - I.T.P.F. Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul elvețian W.V., în vârstă de 68 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes.

La controlul de frontieră, cetăţeanul elvețian a prezentat un certificat de înmatriculare bulgăresc pentru un autoturism marca Mercedes, care avea anul de fabricație 2009. În continuare s-a procedat la verificarea seriei de șasiu a autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că nu este una și aceeași  cu cea menționată în certificatul de înmatriculare prezentat la control, iar plăcuțele de înmatriculare sunt confecționate artizanal.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Autoturism neînmatriculat, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe