Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Toyota, care era căutat de către autoritățile din Germania.
În ziua de 29.04.2021, în jurul orei 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 66 de ani, conducând un autoturism marca Toyota model CHR, de culoare albă.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând astfel că acesta se afla în atenția autorităților germane, figurând în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare.
Mijlocul de transport, estimat la o valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Giurgiu.
În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.