Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autovehicul, condus de un cetățean italian, că vehiculul figura în bazele de date cu alertă, fiind căutat de autorități pentru confiscare.
La data de 03.06.2025, în jurul orei 11:30, în parcarea din proximitatea Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în Germania, condus de un cetățean italian.
În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației e-DAC, colegii noștri au constatat că autovehiculul figura în bazele de date cu alerta „obiect căutat pentru confiscare”.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, iar autoturismul, în valoare de 20.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsuri prin unitatea de parchet.