Aproximativ 30 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Aproximativ 30 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind transferul a aproximativ 30 de tone de deşeuri (haine și încălțăminte second hand).

În data de 10.12.2023, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară doi cetățeni bulgari, în vârstă de 41, respectiv 42 de ani, la volanul unor un ansambluri rutiere, transportând încălțăminte și haine second hand.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea totală de 29.630 kilograme deșeuri.

Procedând la verificarea documentelor de însoțire s-a constatat faptul că transporturile nu îndeplineau condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României.

  • Aproximativ 30 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe