300 kg de substanță neautorizată pentru protecţia planelor, descoperită ascunsă printre varză


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au descoperit într-o autoutilitară încărcată cu varză, ascunsă prin metoda capac, cantitatea de 300 kg de substanță, pe care un cetățean român a încercat să o introducă ilegal în România, pentru care se derulează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor neautorizate.

În data de 21.12.2020, în jurul orei 18.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 33 ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în România. Conform documentelor de însoțire a mărfii, şoferul transporta varză din Bulgaria pentru o societate comercială din România.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul pentru marfă al autoutilitarei, prin metoda capac, un număr de 500 pungi a câte 600 grame fiecare, pe al căror ambalaj era mențiunea substanță periculoasă.

Cu privire la marfa transportată, şoferul a declarat că a cumpărat-o din Bulgaria, contra sumei de 4.000 euro, în vederea comercializării și utilizării.

Întreaga cantitate de substanţă, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost ridicată de către lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, în vederea continuării cercetărilor și supunerii unei expertize criminalistice de natură fizico-chimică.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor neautorizate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

  • 300 kg de substanță neautorizată pentru protecţia planelor,  descoperită ascunsă printre varză

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe