Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat în urma unui control efectuat asupra unui autocamion condus de un cetățean turc, 21 cetăţeni sirieni și irakieni ascunși în interiorul compartimentului de marfă al acestuia.
La data de 23.06.2024, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul unui autocamion cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Conform documentelor prezentate, șoferul transporta profile metalice, pe ruta Turcia-Franța, având sigiliul vamal aplicat de Turcia.
În baza analizei de risc, a fost efectuat în comun cu polițiștii de frontieră bulgari, controlul fizic asupra mijlocului de transport, constatându-se că șuruburile mecanismului de închidere a ușilor prezintă urme de desfacere, fără a fi afectată integritatea sigiliului. Astfel, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la desigilarea compartimentului marfă, descoperind astfel ascunse în interior 21 de persoane.
În cadrul cercetărilor, asupra celor în cauză nu au fost descoperite documente de identitate, aceștia declarând verbal că sunt cetățeni sirieni și irakieni, și s-au urcat în autocamion într-o parcare din localitatea Sofia, din Bulgaria, ajutați de șofer.
Având în vedere aspectele constatate, față de șoferul turc a fost instituită măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani.
Totodată, în baza protocolului româno-bulgar, cei 21 de cetățeni străini și șoferul au fost preluați de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.