1.056 de pachete cu țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 1.056 de pachete cu țigarete, ascunse și nedeclarate. Bunurile aparţineau şoferului mijlocului de transport, care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea.

În data de 18.11.2022, în jurul orei 22.25, polițiștii de frontieră giurgiuveni din cadrul P.T.F. Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autoturism, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 29 de ani.

Cu această ocazie, în urma controlului efectuat, colegii noștri au descoperit, în portbagajul mijlocului de transport și în locașul destinat roții de rezervă, cantitatea de 1.056 de pachete cu țigarete. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că bunurile aparţin șoferului autoturismului care nu deţinea documente de provenienţă pentru acestea.

Produsele, estimate la o valoare de 25.344 lei, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, conform art. 452 din  Legea 227/2015.

  • 1.056 de pachete cu țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe