Peste 21 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

 Peste 21 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului  au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unor mijloace de transport, nereguli privind transferul a peste 21 de tone de deşeuri (haine și încălțăminte second hand).

În data de 21.01.2024, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară doi cetățeni bulgari, în vârstă de 50, respectiv 62 de ani, la volanul unor mijloace de transport, încărcate cu încălțăminte și haine second hand din Bulgaria pentru România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și  ai Gărzii Naționale de Mediu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea totală de 21.401 kilograme deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Procedând la verificarea documentelor de însoțire s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

  •  Peste 21 de tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe