Cetățean afgan oprit din drumul ilegal către Germania

Cetățean afgan oprit din drumul ilegal către Germania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean afgan, în vârstă 23 de ani, care a încercat să intre ilegal în țara noastră, deplasându-se pe jos dinspre Bulgaria. Acesta intenționa prin acțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat să ajungă în Germania.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 03.30, polițiștii de frontieră aflați în serviciu pentru supravegherea perimetrului Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, pe Podul Prieteniei, dinspre Bulgaria spre România.

Imediat, colegii noștri au declanșat o acțiune specifică pentru cercetarea zonei, reușind interceptarea persoanei în cauză, chiar în momentul în care aceasta încerca să traverseze calea ferată.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că bărbatul depistat este un cetățean afgan, în vârstă de 23 de ani.

Tânărul a declarat că intenționa, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, acesta a fost preluat de către autorităţile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.        

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe