În noaptea de 03.10.2021, în jurul orei 02.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean belarus, în vârstă de 51 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto din Turcia pentru o societate din Rusia.
În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că șnurul asigurator era secționat și relipit, motiv pentru au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.
Astfel, în compartimentul pentru marfă, printre bunurile transportate, au fost descoperite ascunse, în saci de plastic, două persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele depistate sunt doi cetățeni din Siria, în vârstă de 22, respectiv 36 de ani.
Aceştia au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Cetăţenii sirieni intenționau să ajungă în Germania.
În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi bărbați, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.