Deșeuri amestecate, transportate ilegal, oprite la P.T.F. Turnu Măgurele

Deșeuri amestecate, transportate ilegal, oprite la P.T.F. Turnu Măgurele

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, mai multe nereguli privind transportul unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societății expeditoare.

În ziua de 19.09.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 43 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 13.980 de kilograme deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Teleorman.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în mijlocul de transport se afla o cantitate mai mică de deșeuri, decât cea menționată în documentele de transfer. Totodată, s-a constatat faptul că în autocamion se aflau deșeuri din plastic amestecate cu hârtie, carton, doze de aluminiu, dar și alte deșeuri municipale. Toate erau încărcate din Grecia și  aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.

Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste deșeuri, întrucât pe timpul transferului este interzisă amestecarea lor, dar și pentru neconcordanțele privind cantitatea de deșeuri menționată în documentele de transfer și cea identificată fizic în mijlocul de transport.

  • Deșeuri amestecate, transportate ilegal, oprite la P.T.F. Turnu Măgurele

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe