Butelii cu substanță periculoasă, transportate fără autorizație, descoperite la P.T.F. Giurgiu

 Butelii cu substanță periculoasă, transportate fără autorizație, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control   efectuat asupra unui autoturism, cantitatea de 84 de kilograme substanță periculoasă, tip R134A (freon), pe care un cetățean român a încercat să o introducă ilegal în țară, fără a deține autorizație de transport. 

În cursul acestei nopți, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat un control asupra unui autoturism care era condus de un cetățean român, în vârstă de 46 de ani.

În portbagajul mijlocului de transport au fost descoperite 7 butelii care conțineau, fiecare, 12 kilograme substanță periculoasă, tip R134A (freon), pentru care șoferul nu deținea autorizație de transport.

Având în vedere aspectele sus-menționate, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu–Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

 Cetățeanul român a declarat polițiștilor faptul că a achiziționat cele 7 butelii pentru consum propriu.

Atât persoana cât și bunurile descoperite, în valoare de 8400 de lei, au fost preluate de către polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu–S.A.E.S.P., în vederea dispunerii măsurilor legale.

  • Butelii cu substanță periculoasă, transportate fără autorizație, descoperite la P.T.F. Giurgiu
  • Butelii cu substanță periculoasă, transportate fără autorizație, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe