Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca BMW, căutat de autorităţile din Grecia.
În data de 26.12.2019, în jurul orei 17:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român T.A., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, model 525, fabricat în anul 2006.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Grecia, la data de 26.12.2019.
Faţă de cele constatate, persona în cauză a declarat că a achiziționat autoturismul din Grecia și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 38.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T. P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.