Zece cetățeni din Nepal, depistaţi la graniţa cu Serbia. Şoferul, cetăţean român, cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de migranţi

În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - ITPF Timișoara au depistat zece cetățeni străini, în interiorul unui autoturism, care se deplasau spre frontiera cu Serbia. Şoferul mijlocului de transport, cetăţean român, este cercetat pentru trafic de migranţi, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile.

În data de 17.10.2023, în jurul orei 06:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, a fost observat și oprit pe câmp, în apropierea frontierei cu Serbia, pe direcția localității Teremia Mică, un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Polonia, în interiorul căruia se aflau zece persoane străine care nu-și justificau prezența în zonă. Mijlocul de transport era condus de o femeie, cetățean român, în vârstă de 36 ani.

Polițiștii de frontieră au condus la sediul sectorului pentru verificări pe șoferița româncă împreună cu cei zece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei zece sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, care au intrat legal pe teritoriul României. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în diverse state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub cordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetățenii străini.       

Totodată, femeia, cetățean român este cercetată pentru infracţiunea de trafic de migranţi, fiind prezentată în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care a dispus măsura arestării preventive a acesteia pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).

  • Zece cetățeni din Nepal, depistaţi la graniţa cu Serbia. Şoferul, cetăţean român, cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de migranţi

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe