Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au depistat şi indisponibilizat două autovehicule estimate la o valoare de aproximativ 360.000 lei, căutate pentru confiscare de autoritățile din Elveția și Slovenia.
Primul caz a fost înregistrat în data de 23 martie a.c., în jurul orei 17:00 când, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, s-a prezentat pentru efectuarea controlului necesar trecerii frontierei, un cetățean român aflat la volanul unui autoturism de lux, înmatriculat în România. În urma interogării bazelor de date, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul figura ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă emisă de autoritățile din Elveția. Valoarea autoturismului este estimată la aproximativ 200.000 de lei.
Câteva ore mai târziu, în același punct de frontieră, s-a prezentat pentru control un cetățean albanez, conducând un automarfar, înmatriculat în Albania. Verificările în bazele de date au relevat faptul că automarfarul (capul tractor) era căutat pentru confiscare, alerta fiind emisă de autoritățile din Slovenia. Valoarea estimată a acestuia este de aproximativ 160.000 lei.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.