Produse susceptibile a fi contrafăcute confiscate de polițiștii de frontieră severineni


Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat doi bărbați ce ofereau spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 12.12.2021, ora 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, în baza analizei de risc, au executat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea încălcării dreptului de propietate intelectuală.

În urma desfășurării acțiunii, în incinta Târgului Pătule, au fost depistați doi bărbați în vârstă de 36 de ani fiecare, în timp ce ofereau spre vânzare un număr de 194 produse, respectiv articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, produse ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 27.465 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Produse susceptibile a fi contrafăcute confiscate de polițiștii de frontieră severineni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe