Azi, polițiștii de frontieră cărășeni și-au deschis porțile pentru copiii de la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, care au venit în vizită la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș Severin, în cadrul programului „Școala Altfel”.
Vizita copiilor la Poliţia de Frontieră Caraş Severin a fost marcată de momente de bucurie pentru cei mici, aceştia au urcat la volanul autospecialelor din dotarea instituţiei, au îmbrăcat veste antiglonț și reflectorizante, au avut posibilitatea să vadă o mică parte din tehnica de supraveghere a frontierei de stat folosită de către polițiștii de frontieră cărășeni și bineînţeles, să ia parte la exercitii demonstrative cu câinii din dotare.
Pe această cale, mulțumim tuturor cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița pentru interesul manifestat față de activitatea instituției noastre.
A fost o atmosferă plină de bucurie care s-a încheiat cu multe zâmbete și îmbrățișări pentru polițiștii de frontieră. Cei mici au promis că vor veni în vizită și anul viitor, iar o parte din ei au fost convinși că meseria de polițist de frontieră este frumoasă, antrenantă şi poate fi potrivită pentru mulţi dintre ei.