Patru cetăţeni turci depistaţi cu vize false la P.T.F. Jimbolia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au depistat patru cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal din Serbia în România, folosindu-se de vize false aplicate în documentele de călătorie.

În data de 11.12.2021, în jurul orei 03:00, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Jimbolia au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul asupra unui autoturism înmatriculat în Serbia, condus de un cetățean sârb în vârstă de 56 ani, în care se aflau, ca pasageri, patru cetăţeni străini.

Cu ocazia verificării documentelor de călătorie, cei patru pasageri s-au legitimat cu pașapoarte biometrice emise de către autorităţile din Turcia. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea vizelor de călătorie aplicate în pașapoartele prezentate la control, fapt pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Turcia, membrii unei familii. La verificări cei în cauză au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen și au recurs la această metodă întrucât nu posedau toate documentele conform prevederilor legale în vigoare.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe