Paisprezece cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare și Jimbolia, judeţul Timiș, au depistat două grupuri formate din zece, respectiv patru cetăţeni din Nepal, Bangladesh și Pakistan, toți cu permise de ședere valabile pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, respectiv Serbia.

În data de 20.05.2023, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în urma căreia au depistat la aproximativ 300 m de frontieră, zece cetăţeni străini care se deplasau pe jos, din interiorul țării spre frontiera cu Ungaria.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Nepal, au vârste cuprinse între 26 și 45 de ani, toți fiind posesori de permise de ședere valabile pe teritoriul României. 

Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Portugalia.

Și colegii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat, în aceeași zi, în jurul orei 19.00, într-un autoturism, la intrare în localitatea Checea, trei cetățeni din Bangladesh și unul din Pakistan. Autoturimul care circula în regim de taxi era condus de un cetățean din Palestina, având permis de ședere pe teritoriul României. Cei patru pasageri dețineau vize de muncă pe teritoriul țării noastre și au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în Italia.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativeă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.  Totodată, pe numele șoferului autoturismului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

  •                           Paisprezece cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe