Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni - judeţul Timiș au depistat opt cetăţeni din Nepal, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia. Se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 14.10.2023, în jurul orei 06.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în zona de frontieră, la aproximativ 300 m de frontieră, opt bărbați de origine afro-asiatică, care nu își justificau prezența în zonă și care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Serbia.
Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Nepal și au vârste cuprinse între 29 și 35 de ani. Din primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.